My life

Nici chiar pentru a căuta orarul autobuzelor în timp ce vă îndreptați spre cea mai apropiată stație! Ce am reușit eu cu nasul în mobil? Am luat nu unul, DOI rahați de cîine în primire pe pantofi, pe o distanță de maxim cinci metri! De unde deduc că ori cîinele ăla era foarte productiv ori am nimerit direct pe partea de trotuar cu lipici la rahat! Felicitări și urări de bine proprietarilor respectivelor patrupede pentru grija pentru ceilalți participanți la trafic!  Deși am încercat să văd partea bună a lucrurilor, știți voi chestia aia cu ce noroc mă așteaptă după... n-am fost foarte inspirată nici cu asta. Am luat autobuzul 10 după zece minute de așteptat și am mers cu el nici măcar o stație, practic, m-a trecut doar Podul Gării, înainte de a-și da obștescul sfîrșit de cealaltă parte a podului. Prilej cu care am călătorit aproape fraudulos două stații cu 12-le care venea în urmă (zic aproape pentru că deja luasem un bilet în 10-le eșuat), am mers o stație pe jos și am stat încă vr

Ieri căutam altceva pe hard-disk-ul extern și am dat peste fotografia asta. Nu știu dacă v-am mai arătat-o, e veche, din iunie 2013. Plus că e încadrată în fugă, la fel și declanșarea, mi-era cumva jenă cu aparatul îndreptat direct către tanti. A fost ceva spontan, nu-mi venea nici să ratez scena. Din cauza asta nici nu este clară fotografia. Dar... doar mie mi se pare că spune o întreagă poveste? Nu neapărat fericită?

Maia mea găsește desenul foarte atrăgător, cel propriu sau "operele" mai mult sau mai puțin reușite ale celor din jur. Dialog pe marginea foii de hîrtie de mai sus: (face un unghi portocaliu) - Ata ce e? - Hmmm... o ciocănitoare! (zîmbește satisfăcută) - Da! (trasează o linie portocalie) - Ataaa... vaca! - Aha... muuu! (mai trasează o linie lîngă cealaltă) - Ata ce e? (încîntată că deja știu răspunsul) - Asta este o vacă! - Nuu... ata Jeni! (una din îngrijitoarele de la creșă) ... vom reveni pe ecrane!

La ce ajută să îți expui în spațiul public pasiunile? Află lumea din jurul tău despre ele și se gîndește să îți facă o bucurie. Așa mi s-a întîmplat mie cu pasiunea mea pentru colecționarea de mici elefanți de la noi sau de prin lumea largă, pe unde am ajuns eu, familia sau prietenii mei. Săptămîna asta îl admiram pe micuțul de mai sus, aflat pe biroul unui coleg. N-a trebuit mai mult ca să mi-l ofere, "să îl pun la colecție!" Vă dați seama ce bucuroasă am fost, fiecare nou venit este la fel de important! I-am spus "nuntaș" pentru că a fost primit de colegul meu la o nuntă, era suportul pentru numele fiecărui invitat (el și alții la fel), deja îmi sînt simpatici mirii respectivi, chiar dacă nu îi cunosc. Pozele astea sînt și o lecție pentru mine, cred că nu mai văd chiar bine, sau îmi tremură tare mîinile (CNP-ul își spune cuvîntul), nu îl mai pot ține nemișcat pe Pixie pentru a avea niște fotografii clare... mi-au trebuit o sumedenie de duble, e drept c