Devorați, oșteni! (Publicitate)

N-ai zice văzînd cum schimb canalele în pauzele publicitare dar chiar îmi plac reclamele. Cele inteligente, originale, amuzante sau nu! Încă din primii ani, mi s-a părut o idee genială Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Pentru că aduna reclamele ”altfel”, le organiza pe teme, îmi oferea doze concentrate din exact genul de publicitate care îmi place. Cred că ”ultima Noapte” din Sibiu la care am mers a fost prin 2010. De atunci am rămas cu o serie de reclame foarte bine ancorate, cele Audi versus Schnauzer. 

În 2012 mergeam la ceva similar, la scară redusă, Creative Combo, nu știu ce s-a ales din proiectul respectiv.
Mă bucur că se organizează din nou NDC, că a ajuns la a 19-a ediție, în 7 noiembrie, orele 20:00, la Sala Polivalentă din București. Am aflat despre ea din provocarea celor de la Blogal Initiative. Ca să răspund întru totul ”caietului de sarcini”, reclama mea preferată la ora asta este...
Deși tema de anul acesta este ”Curățenie Generală”, cred că se încadrează: ne curățăm corpul, ardem excesul și altele de genul. Și vă mai arăt una:

Mi-ar plăcea să merg la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Dacă și vouă, bilete sunt disponibile pe http://www.bilete.ro/comanda.asp?eveniment=5678, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos, pe https://www.myticket.ro/evenimente/noaptea-devoratorilor-de-publicitate-sala-polivalenta-bucuresti-07-noiembrie-2014.html și în rețeaua Diverta, Librăria Eminescu și magazinul Muzica.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena