Să fie ultima tură pe anul ăsta?

Am avut o toamnă ca o iarnă și acum avem o iarnă ce începe ca o toamnă. Văzînd cum e afară nu pot decît să mă bucur și mai mult de vremea pe care am prins-o duminică, în tura cu bicicletele. A fost soare și cald, cu toate că am cam strîmbat din nas din cauza faptului că a fost 90% off-road (asta pentru că nenea doctorul mi-a zis astă-vară să renunț la off-road și la zumba dacă țin la coloana mea), dar m-am bucurat din plin de mersul prin pădure, sau pe cîmp. Am mai făcut și push-bike, acolo unde se urca sau se cobora prea abrupt (eu nefiind un mare fan coborîri, mai ales pe nisip și pietriș, prefer să urc).
Expediția au organizat-o cei de la Tura în natură, pe mine m-a chemat Cristi, nu știa să îmi spună exact traseul, mi-a trimis o hartă google cu el, părea în regulă. Ne-am întîlnit la stadion și, pentru mine au început surprizele: nici vorbă să o luăm pe pista de bicicliști, am mers inclusiv prin Subarin pe poteci, am ieșit în Valea Aurie pe aleea care duce la zoo și de acolo, la deal, prin pădure, spre Poplaca. Nu știu exact ce fermă/bază/așezare e în pădure, cert este că mi-a țîțîit tare fundul cînd ne-au atacat cîinii de acolo! Mulți! Mari! Dar și noi eram mulți, mari (vreo 20, pînă la urmă am numărat 23, asta după ce ne-au mai ajuns încă cîțiva), așa că s-au mulțumit să ne latre.
Din seria, să ne cunoaștem județul, am descoperit cu ocazia asta cătunul Trăinei, aparține de Poplaca, mare mister din ce trăiesc oamenii ăia dar cătunul avea farmecul lui, le-am dat dreptate băieților, care ziceau că sîntem ca la Muzeul Satului, fără a mai plăti biletul de intrare. La fel, trebuie să îi citez și cu: "Avem o țară minunată, păcat că e populată!"
Din Trăinei am coborît în Poplaca, eu mai încet, băieții în mare viteză! Aici am ratat consultațiile oftalmologice gratuite oferite în biserică dar m-am energizat cu un baton cu cioco, numai bun pentru a sprinta pe asfaltul proaspăt turnat al drumului Poplaca - Gura Rîului. A fost super-relaxant să prind viteză, după atîta zdranga-zdranga pe coclauri. Acolo pozam fericită, cu cerul ăla minunat în spate! N-a ținut mult bucuria pentru că am abandonat asfaltul pentru un drum lateral de pămînt ce ne-a dus în Cristian, 500 de metri de asfalt și iarăși drum de țară, peste cîmp, și printr-o pădurice, spre Turnișor.
Eu eram tare curioasă să descopăr drumul Cristian - Turnișor peste cîmp, făcusem o bucată din el împreună cu copiii, pe biciclete, am abandonat cînd am dat de cîini, în apropierea unei ferme, noi am întors de cum i-am auzit, adică de la o distanță de siguranță, nu i-am văzut. Acum mă felicit din toată inima că am făcut așa pentru că am trecut cu toată trupa exact pe lîngă ferma aia și m-am îngrozit din nou, erau niște namile de cîini și foarte mulți, normal că și ăștia au sărit la noi, și că eu m-am refugiat în mijlocul grupului, i-am plasat spray-ul meu cu piper unui tip, că mi-era frică și să folosesc ăla. Nu știu ce fac oamenii ăia acolo dar zici că nimerisem între animalele lui Orwell: am văzut cai, măgari, ponei, oi, gîște, cîini, evident (poza e făcută de Cristi, că eu nu îndrăzneam să mă dau jos de pe bicicletă să îl caut pe Pixie în rucsac)... într-un final a catadicsit și unul dintre stăpînii locului să le zică două vorbe cîinilor care ne flancau!
Una peste alta, o duminică minunată! Și o zi de luni la masaj cu au-au-au, umerii și genunchii mei și cu Alin care speră să țină vremea urîtă, să nu mai fac din astea!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena