After the show

Pentru că vremea a ținut cu noi, ne-am putut bucura ieri seară de spectacolul din Piața Mare, cu Carmina Burana, cu Filarmonica din Sibiu, corul Filarmonicii Transilvania, dirijor Theo Wolters (Olanda), soliști: Cristian Ardelean - bariton, Valentin Racovean - tenor și soprana Nicoleta Colceiar.
Nu am mai cumpărat bilet, pe motive de vreme incertă, dar se vedea și se auzea foarte bine și din afara gardului ce delimita spațiul cu locurile pe scaune. Pentru ceva tot am regretat că nu eram acolo (nu cred că era mai cald pe scaun): în zona în care stăteam, nu toată lumea era 100% interesată să asculte. La un moment dat, mă enervau niște americani, nu știu cum fac ăștia, au un timbru și un ton ridicat, ceva de genul... noi sîntem deasupra voastră! povesteau despre tot soiul de chestii, mi-am luat prietenii și am plecat de acolo.
După cum vă spuneam, a fost prima dată cînd am ascultat Carmina Burana live, înregistrarea pe care o am eu e veche, pe casetă audio, cred că am făcut rost de ea prin facultate, de la TNRS. A fost un spectacol reușit, normal că eu priveam cerul și norii și combinația cu muzica! Au fost spectaculoase și laserele, puteți vedea partea finală înregistrată de Călin. Pentru că nu eram la prima audiție pot cîrti puțin la interpretarea vocală a două dintre bucățile mele favorite: Olim Lacus Colueram (12), asta mi se pare destul de solicitantă pentru tenor, la fel bucata pentru soprană, Stetit Puella (17), vă las să o ascultați în interpretarea lui Kathleen Battle. Cei care ați fost aseară veți auzi diferența.

Vă copiez mai jos traducerea în engleză a versurilor acestei bucăți, dacă vreți și pentru celelalte și mai multe despre Carmina Burana, găsiți aici.
"A girl stood in a red dress; if anyone touched it, the dress rustled. Eia!
A girl stood like a little rose; her face shone and her mouth bloomed, Eia!"

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena