Trocuța și stîlpișorul

Pentru că am văzut o foarte haioasă poveste la Adela ce implică femei, mașini și stîlpi, hai să vă povestesc una dintre micile și marile mele pățanii automobilistice!
Eram în primul an de facultate, proaspăt posesor de permis și de mașină (prima, cea mai dragă, un Mitsubishi Colt, singura care a avut și nume de alint... Trocuța). Făceam cursurile pe Dumbrăvii, în clădirea ce împărțea curtea cu ceva instituție militară. Vin eu frumos, pe dreapta, parcarea interzisă, lasă că parchez pe stînga, zic să întorc dintr-una, asta implica și urcatul pe bordură. Problema a apărut cînd am vrut să finalizez manevra și să cobor de pe bordură... răspuns negativ, nici gînd să mai pot da jos mașina. Încerc o dată, de două ori, zici ca mă lipisem cu mama și tatăl super glue-urilor! Mă dau jos... surpriză... între masca mea și motor... un stîlpișor... de metal, din cele în care pe vremuri se pare că stătea un lanț ce înconjura zona verde. Ghinion de neșansă... mașina mea rămasă cocoțată acolo! Mă uit eu în stînga, în dreapta... mi se aprinde beculețul!!! Merg frumos și bătînd nevinovat din gene către militarii ce erau ei de gardă pe acolo sau nușce făceau...
- Bună ziua! Știți am o problemă... mașina... parcarea... stîlpișorul... încă o fluturare din gene... m-ați putea ajuta?
- Vai, dar cum să nu?!
Și unde nu vin ei, trei bucăți militari, îmi ridică Trocuța pe sus și o așază frumușel pe carosabil!
Știu, deja 99,99% din cititorii de alt sex clatină cu condescendență din cap... femeile astea... cine le-o fi pus volanul în mînă?!...

Comentarii

  1. in prima faza am facut parte din 0,01% fiindca am apreciat ca ai fost descurcareata. dupa aia am trecut in tabara lui 99,99%. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eram sigurăăă... misogiiinuleee!!! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Cea mai frumoasa femeie e cea de pe scaunul din dreapta. Ca acolo are timp sa se machieze, fardeze, in oglinda retrovizoare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acuma... am şi eu fantezii cu şofer personal... dar pînă atunci, la cît de rar mă machiez eu, cred că pot sta liniştită şi la volan!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena