Roman foileton: muri-mi-ar streptococul!

După 4 vizite la laborator, 4 la doctor şi 2 (+1 care trebuie să o fac astăzi) la farmacie... streptococul meu e încă bine mersi. Luni am fost după rezultatul antibiogramei. Conform maximei de mare audienţă... Dracu' nu doarme!... la ce credeţi că e rezistent? La claritromicină = substanţa activă din Fromelid, adică ceea ce am luat eu complet degeaba! Nu chiar degeaba, că mi-era foarte rău de la el, îmi dădea un gust oribil în gură şi atunci juma' de zi după ce îl luam mîncam tot ce prindeam... cred că am un kg în plus... so, rezultate sînt! Mă duc eu luni, din timpul serviciului respectiv la tanti doctor de familie (are cabinetul la 2 minute de unde lucrez), cînd intru, dau de 15 persoane la coadă, mi se moaie genunchii şi plec. O mai sun pe asistentă peste două ceasuri să văd dacă e mai "liber"... nuuu, e mai multă lume decît atunci cînd aţi fost! Ok, am stat eu atît cu streptococul, mai stau o vreme, deja ne-am împrietenit! Merg ieri după-amiază... cu un sfert de oră înainte să înceapă programul de consultaţii... erau 7 persoane înaintea mea. Biiineeee, stau, mai bine de aşa nu va fi! Îmi trebuie reţetă şi trimitere la exudat pentru copii, că s-or fi pricopsit şi ei de la mine. Prima persoană a stat 25 min... deja mă apucase bîţul, mă gîndeam cît mai am, noroc că pentru 2 trebuiau scrise doar nişte reţete, doi erau împreună, am stat cu totul "doar" o oră şi jumătate. Tanti doctor nu părea afectată de rezultatul analizelor mele, că scria clar acolo că sînt rezistentă exact la ce mi-a prescris ea... acum mi-a dat Zinat (cu cefuroximă), 10 zile... stomacul meu va fi sită în curînd... dacă nu trece nici cu ăsta mai există varianta injecţii cu gentamicină combinate cu un antibiotic mai puternic... trimitere gratuită pentru copii nu se poate... nu mai sînt fonduri, veniţi la începutul lunii... totul roz! În dimineaţa asta am fost cu copiii şi le-am plătit analizele!
În concluzie: nu luaţi antibiotice fără analize şi antibiogramă (asta e reluare de la un alt post) şi NU vă îmbolnăviţi în a doua jumătate a lunii sau puneţi bani de-o parte în caz că totuşi insistaţi să o faceţi!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Valuri de maci

Guest post: Ferma animalelor 2

Anotimpurile și igiena