Postări

Cînd orice rău are și o parte bună

Imagine
Îmi plăcea de mult o zicere, "lumina Raiului vine de la flăcările Iadului", trebuie să recunosc că o vehiculam fără să îi știu autorul, astăzi o simplă căutare Google m-a lămurit. Îi aparține lui Lucian Blaga, este încheierea poeziei Lumina Raiului. Ce am eu să vă spun nu se apropie de profunzimea citatului de mai sus. Sînt doar constatări recente, mici bucurii personale. De cîteva săptămîni cred că s-a schimbat ceva în mersul trenurilor și prind dimineața bariera pe Calea Turnișorului. Ca să cîștig timp și să ajung totuși în grafic la serviciu am schimbat traseul și ajung în Măgheranului pe varianta Frigoriferului, podul din Calea Șurii Mici. Ei bine, de aici, de pe pod, am prins unele dintre cele mai frumoase imagini matinale, cu turnurile bisericilor profilîndu-se întunecate pe un cer minunat. M-am abținut de la scos mobilul și făcut poze în trafic dar vă pot arăta la ce mă refer dintr-un cadru ulterior surprins de la serviciu (la pachet cu un "OZN").
Alaltăier…

Amintiri din epoca de aur - Morțișorii

Imagine
V-am povestit săptămîna trecută cum am început operațiunea sortat și aruncat, din păcate nu respectînd indicațiile lui Marie Kondo, cu ordinea clară a lucrurilor, ci așa, mai pompieristic, cu ce se nimerește atunci. La mine s-a nimerit weekend-ul ăsta să fac o expediție în pod, am aruncat un sac și jumătate de pantofi (90% ai mamei mele, am ales să păstrez cîteva perechi, unele nepurtate, din colecțiile vechi Guban). Lîngă ei am găsit două cutii cu diverse, mare parte hîrtii. Într-una dintre ele erau lucrurile rămase de la fratele meu. Știu că i-am golit sertarele mobilei în cutia aceea și nu am avut inima pînă acum nici să mă uit ce este în ea și nici să arunc ceva de acolo. Acum am decis că nu îi cinstesc memoria păstrînd trei penare uzate sau niște publicații fără valoare. I-am păstrat desenele, niște jucării, caiete. Greu oricum. În cealaltă cutie erau diverse hîrtii vechi de-ale mele. Printre ele, o foaie A4 dactilografiată cu programul TV al primei duminici a anului 2000. Scris…

Foto-ghicitoarea săptămînii

Imagine
Cine știe ce poate fi chestia asta, îmi spune și mie? Am, de fapt le-am, că sînt două, observat astăzi, pe unul dintre aracii pe care a crescut astă-vară fasolea, acum scos din pămînt. Au o consistență moale și cresc din scoarța aracului. Aș îndrăzni să spun că seamănă cu urechile-de-lemn deși nu știu dacă alea se întîlnesc la noi și cresc așa, spontan pe nepusă masă. Puteți să îmi spuneți și dacă sînt de origine extraterestră, măcar să știu de soarta lor.

Lecțiile de vineri date miercuri: metoda Konmari

Imagine
Am citit prima dată despre Marie Kondo sau metoda Konmari acum vreo trei ani, unul dintre blogurile de design și amenajări pe care le urmăresc a publicat un articol cu link-uri la tutoriale cu modul indicat de către autoarea japoneză pentru împachetarea diverselor articole de îmbrăcăminte. Mi s-a părut interesant, am experimentat acasă împachetatul în felul respectiv și atît, n-am depășit acest stadiu. Anul trecut am început un proces de schimbare personală în sensul de a-mi ordona spațiul înconjurător și a învăța să renunț la (cît) mai multe obiecte. Cred că motivația inițială a fost Maia, începea să cucerească noi spații iar eu trebuia să elimin din ele toate posibilele pericole pentru ea sau posibilele lucruri bune de stricat, adică pericole pentru mine. Au fost și articolele despre minimalism postate de Sorana pe blogul ei. La un moment dat, prin iunie, povesteam la telefon cu nașa Maiei, îmi spunea cum ea, soțul și copiii ei și-au asumat una dintre provocările enunțate de Sorana…

E trist în decembrie

Imagine
Mă tot gîndesc să scriu de ceva vreme și tot amîn, în mare parte și pentru că se întîmplă atît de multe încît a rezuma totul într-un articol de blog, care să nu fie exagerat de lung și de plictisitor, pare o sarcină peste puterile mele. Va trebui să aveți răbdare cu stilul meu confesiv-haotic. Cel mai ușor îmi e să încep cu sentimentul de pierdere, chiar dacă este vehiculat de atît de multe persoane zilele astea. Și eu simt că am pierdut pe cineva apropiat, ca și cînd mi-am mai pierdut o dată bunicii, ca și cînd a plecat un Om, un Român irepetabil, nu găsesc pe nimeni contemporan cu noi, care să îi semene.  Am mai simțit asta legat de Corneliu Coposu. Față de el, recunosc, am avut o perioadă de respingere facilă, ușor spălată pe creier de vocile vremii care îl desfințau în mare parte și motivat de aspectul fizic. Ce m-a salvat din ignoranța mea a fost o vizită făcută de către domnia sa la Sibiu, în cadrul căreia a vizitat și ULBS. M-am dus fără mari așteptări în aulă, nu mai știu car…

Lecțiile de vineri: Nu butonați mobilul în timp ce mergeți!

Nici chiar pentru a căuta orarul autobuzelor în timp ce vă îndreptați spre cea mai apropiată stație! Ce am reușit eu cu nasul în mobil? Am luat nu unul, DOI rahați de cîine în primire pe pantofi, pe o distanță de maxim cinci metri! De unde deduc că ori cîinele ăla era foarte productiv ori am nimerit direct pe partea de trotuar cu lipici la rahat! Felicitări și urări de bine proprietarilor respectivelor patrupede pentru grija pentru ceilalți participanți la trafic!  Deși am încercat să văd partea bună a lucrurilor, știți voi chestia aia cu ce noroc mă așteaptă după... n-am fost foarte inspirată nici cu asta. Am luat autobuzul 10 după zece minute de așteptat și am mers cu el nici măcar o stație, practic, m-a trecut doar Podul Gării, înainte de a-și da obștescul sfîrșit de cealaltă parte a podului. Prilej cu care am călătorit aproape fraudulos două stații cu 12-le care venea în urmă (zic aproape pentru că deja luasem un bilet în 10-le eșuat), am mers o stație pe jos și am stat încă vreo…

Nostalgii în roșu și verde

Imagine
Ieri căutam altceva pe hard-disk-ul extern și am dat peste fotografia asta. Nu știu dacă v-am mai arătat-o, e veche, din iunie 2013. Plus că e încadrată în fugă, la fel și declanșarea, mi-era cumva jenă cu aparatul îndreptat direct către tanti. A fost ceva spontan, nu-mi venea nici să ratez scena. Din cauza asta nici nu este clară fotografia. Dar... doar mie mi se pare că spune o întreagă poveste? Nu neapărat fericită?