duminică, 5 februarie 2017

Modus operandi

Înainte să ieșim ieri am văzut o frîntură de declarație de presă a unuia de la ALDE, nu știam cine este, pe lîngă faptul că nu urmăream de obicei posturile de știri, de cînd cu Maia, televizorul este pe mute, vedem doar documentare și filme. Astăzi am căutat pe Google politicieni din partidul respectiv, l-am identificat, Daniel Constantin, copreședinte.
Ei, și nenea ăsta zicea acolo cum că se gîndesc ei să retragă ordonanța pentru că, au înțeles ei așa, că lumea din stradă este în principal nemulțumită de MODALITATEA ÎN CARE A FOST ADOPTATĂ!
Aaaaa... adică amărîții de noi stăm de fapt în stradă pentru că voiam de fapt o Lege prin care să fim furați, nu o ordonanță de urgență, că, știe tot românul, alea sînt doar pentru fraieri, mai bine să treacă o lege prin Parlament, să o voteze majoritatea, așa, furtul are cu totul altă clasă!!! Inutil să vă spun că și maică-mea e de aceeași părere cu ei, eu n-am mai discutat nimic legat de politică cu ea, le-a spus copiilor, manipularea prin presă funcționează perfect în cazul ei.
Nu mă bucur acum, sigur va urma o luptă lungă și grea, chiar dacă retrag acum ordonanța asta, oamenii ăștia nu vor renunța la ideile lor puține și fixe cum că țara e de fapt a lor și că buzunarul țării tot al lor, va trebui să stăm cu ochii pe ei ca pe butelie, sigur vor mai încerca o grămadă de mizerii, prevăd ani de zile în care protestul în stradă va fi un fel de al doilea serviciu.

joi, 2 februarie 2017

Ieșiți din casă, dacă vă pasă!

Și au ieșit! Mulți, foarte mulți dintre sibieni au ieșit aseară să își strige nemulțumirea pe străzi. Nici nu știți cît de mult m-a bucurat că sînt tot mai multe persoane în vîrstă cu noi. Unul dintre aceștia împărțea în Piață lumînări și păhărele de plastic, pentru "pomana lui Dragnea". N-aș vrea să cădem în prea mult spirit ludic, deși românul știe să facă haz de necaz, cei din tabăra adversă nu vor sta să se amuze. Ei acționează, "noaptea, ca hoții", sau ziua în văzul tuturor, pentru că nu le pasă! Se cred deasupra tuturor și nu contează dacă aruncă o țară întreagă în beznă și în afara granițelor Europei doar pentru a salva pe ei și pe acoliții lor și pentru a da liber tuturor să fure și mai mult.
Am văzut din nou oameni cu copii mici, poate mai puțini ca dățile trecute, a fost mai bine pentru că traseul a fost lung și claustrant cîteodată, e greu să înghesui mii de oameni în spațiul strîns al unora dintre străzi. Dar am văzut bărbați în cîrje, am avut în fața mea o bună parte din strada Rahovei un bunic (îi spun așa ca să evit termenul de persoană în vîrstă), singur, își tîra mai greu piciorul drept dar mergea determinat alături de noi, și el putea! Mi s-a rupt sufletul! I l-am arătat Gabrielei, îl remarcase și ea, îi venea să îl ia de braț, să îl sprijine. De la balcoane am văzut mîini întinse și aplauzele altor bunici, semn că nu toată lumea e atît de ușor de cumpărat și adormit!
Recunosc cu toată vinovăția pe care o pot simți, azi am citit pentru prima oară tot textul imnului de stat al României, știam doar strofele 1, 2 și 4. Am aflat tot acum că, varianta intonată la ocazii festive are și strofa 11. Dincolo de ignoranța mea asumată și pe care o voi corecta, cred că acum este timpul să urmăm îndemnul strofei a 10-a:

"Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!"

Strigați, oameni buni, pînă nu hotărăsc ăștia noaptea că e ilegal să fii cinstit! Neapărat pașnic, să nu le dăm ocazia să ne murdărească idealurile!

miercuri, 1 februarie 2017

Țara asta nu mă/ne vrea!

Gîndul ăsta nu îmi dă pace de duminică seara, atunci cînd, înainte să plecăm în marșul de protest, mi-am întîlnit în piață un fost profesor. Excepțional profesor de română, cu un caracter care mi-a pus întotdeauna semne de întrebare. Lumea nu umplea încă piața, încă discutam între noi. 
Inițial m-am bucurat, l-am zărit la mică distanță de mine și cînd ni s-au încrucișat privirile l-am salutat veselă: Bună seara, domn profesor! A părut surprins, ușor dezgustat: Chiar? S-a apropiat de mine (eu, însoțită de copii și prieteni, cu pancartele confecționate în mîini, nu erau dubii de care parte sînt). Ce faceți aici? Revoluție? Îi răspund că ăsta e singurul lucru care ne-a rămas. A început să mă chestioneze: Aveți autorizație pentru protest? Avem! De la cine? Se bagă Radu și îi răspunde: De la Primărie! Îi explic că avem autorizație și traseu aprobat. Pare în continuare surprins și neîncrezător.
Continuă sarcastic: De ce nu protestați că s-au mărit pensiile și salariile? Văd steagul României... ce caută aici? (batjocoritor) Protestați și împotriva steagului? Știi că în Italia au fost grațiați 3000 de oameni?! N-a protestat nimeni. Îi spun că pe mine eliberarea unor amărîți nu mă doare atît de tare cît mă dor modificările Codului Penal. Îmi spune că Codul Penal nu l-au scris ei acum. Nu, nu l-au scris, îl modifică doar, pentru ei! A renunțat la discuție cînd m-am întors să îmi salut un prieten, venit atunci în piață.
Luni am fost toată ziua întoarsă pe dos, chiar dacă duminică eram bucuroasă să văd că totuși ne-am strîns mulți, că nu eram doar tineri, erau și oameni în vîrstă cu noi, chiar pensionari, erau și oameni de 50 de ani care poate nu terminaseră nici liceul dar care strigau cu însuflețire, Mi-am dat seama cumva, visceral, că nu se va schimba nimic, că se va merge pînă la capăt cu ordonanțele de urgență, că noi, ăștia, muștele enervante de pe stradă nu însemnăm nimic nu doar pentru cei de la guvernare, care își văd propriile interese, nu însemnăm nimic nici pentru părinții noștri, pentru foștii profesori, pentru toți cei cărora "li s-a dat ceva"! Da, mama mea îmi spunea înainte de alegerile parlamentare că va vota probabil ALDE, că programul PSD i se pare cel mai bun... de ce??? Pentru că îi dă și ei ceva! Inutilă replica mea că ne vinde viitorul meu și al nepoților ei pentru un milion două în plus la pensie (pensie care oricum este puțin mai mare decît salariul meu). La fel, fostul meu profesor, ajuns profesor universitar și decan, în căutările mele pe net am găsit ieri pe Hotnews că avea în 2005 un venit anual de 144.000 de lei. Probabil că acum are o pensie pe măsură. Deci nu vorbim despre niște amărîți cu patru - cinci sute de lei pe lună. La fel cum nu vorbim despre niște oameni fără studii.
Toți ăștia, plus cei cărora nu le pasă, plus cei direct angrenați în diverse moduri în uriașa mașinărie de tocat și împărțit banii statului, toți ăștia sînt mult mai mulți decît vrem noi să credem. Și nu ne vor, pe noi, idealiștii, cei care nu vrem să furăm și să fim furați! Mă gîndesc cu disperare că îmi cresc copiii într-o țară pe care o iubesc și pe care nu vreau să o părăsesc și că trebuie să îi învăț de mici să mănînce căcat!

miercuri, 11 ianuarie 2017

Alb cu pete


N-am plănuit ca prima postare din an să fie mai mult o foto-postare dar asta a ieșit! Pentru că atunci cînd măturam zăpada din curte mi s-a părut că arată minunat fulgii atîrnați de felinar și de jgheaburile terasei, am fugit după Pixie. În timp ce fotografiam am auzit ciripitul binecunoscut și vesel al pițigoilor și chiar am reușit să îl surprind pe unul dintre ei, în ciuda distanței. Mă binedispun automat cînd îi văd. Chiar și zăpada asta multă mă binedispune, îmi aduce aminte de iernile copilăriei, ce mă supără puțin este durerea de spate după ce o mătur! Plus că am sentimentul acela de meșterManoleajunslamătură, e la loc pînă ajung eu din terasă la poartă! Pe stradă încă nici n-am ieșit...




A fost haios cînd încercam să fac fotografiile astea de aproape, m-am sprijinit de una dintre țevile ce susțin terasa, cînd am terminat, căciula cu urechi a rămas puțin în urmă, se lipise de țeavă.
Și, pentru că nu am rezoluții personale majore pentru Noul An (mai puțin angajamentul solemn luat față de nașa Maiei că, dacă sînt peste zero grade în ianuarie, încep să alerg cu pantofii cei noi), mă uit puțin la ce sfaturi sănătoase ne dă Sorana, să văd cu ce mă inspir.




marți, 6 decembrie 2016

Amestecate




Primisem acum puțină vreme temă de casă să găsesc cinci lucruri pentru care sînt recunoscătoare. Pe primul loc erau, firește, cei trei copii ai mei. Oricine este părinte își dă seama că dragostea pentru ei nu se compară cu nimic altceva. E minunat că pot trăi din nou alături de Maia bucuriile primilor pași în viață. Îmi place cînd pot să o surprind așa, cu lumea ei colorată!

Vă spuneam în postarea precedentă că îmi doresc niște pantofi de alergat. I-am primit sîmbăta asta, comandați de pe Zorile Store, sînt foarte comozi, încă nu i-am scos pe asfalt, i-a folosit doar Maia pe post de jucării supradimensionate.

Și, dacă ar fi să aleg în fiecare zi ceva pentru care să fiu recunoscătoare, una dintre micile bucurii zilnice este că pot să văd, pe geamul bucătăriei, cum caută hrană sau se joacă pițigoi albaștri (se pare că le plac șosetele lui Bogdan), și mierle și țărci (știți voi, v-am mai povestit despre păsările grădinii mele)...

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service